Timisoara Dynamis

Timisoara Dynamis



Despre noi

Membru fondator
Important de menţionat este faptul că Lions Clubs International devine, în 1954, membru fondator cu statut de ţară al Organizaţiei Naţiunilor Unite, reprezentanţii organizaţiei contribuind la întocmirea statutului a ceea ce avea să devină ulterior ONU. În semn de recunoaștere a acestei contribuții, anual la sediile ONU din New York şi Viena, se serbează ziua LIONS.
Cea mai mare organizatie
În 2016, Asociația Lions Clubs International este cea mai mare organizaţie de voluntari din lume. Este prezentă în peste 200 de ţări, având 842 districte cu peste 45.000 de cluburi şi peste 1.400.000 de membri. În România, Districtul Lions 124, înființat în 1994, este format din 71 de cluburi în care activează peste 1.500 de membri.
Misiunea cluburilor
Misiunea Cluburilor Lions este creerea şi menţinerea unui spirit de înțelegere între toţi oamenii prin oferirea voluntară de sprijin umanitar, celor aflați la nevoie. Membrii Lions contribuie zi de zi la realizarea acestei generoase misiuni prin implicarea în comunitate şi prin cooperare cu alte cluburi din țară și de peste hotare.

Actiunile Clubului
Va prezentam pe scurt actiunile realizate de Clubul Lions Timisoara Dynamis

Centrul de Diabet si Hemofilie BuziasAu fost donate 35 rucsacuri de la Decathlon, 35 cearsafuri elastice de la Jysk si 35 pachete de la Novapane pentru Centrul de Diabet si Hemofilie Buzias.
Aproape de Mihnea/concert Cargo

La inițiativa presedintei noastre,Hortensia Cîtu,clubul nostru este aproape de Mihnea,fiți și voi,dragi prieteni!Toate fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi donate pentru ca Mihnea să-și poată achiziționa un nou scaun cu rotile, mai performant.Va mulțumim și va așteptam,cu drag!Bilete se pot achiziționa de la Vineri15(bd. Vasile Pârvan nr. 9),gazdele noastre.Mulțumim tuturor celor prezenți in aceasta seara alături de Mihnea,care au dăruit din multul sau puținul lor,care au înțeles ca este mai ferice sa dai,ca poți ajuta și poți fi parte la susținerea unei cauze nobile!Multumim pentru implicare in organizarea evenimentului,partenerilor noștri #UniversitateadeVestTimisoara,#OSUT# și gazdei noastre #Vineri15.Multumim #FlorinMihoc#una din cele mai cunoscute prezente pe ecranele Televiziunii Romane,fiindcă ai fost alături de Mihnea!❤️Noi servim! #Cargo#va mulțumim pentru bucuria ce ne-o aduceți in suflete de fiecare data,va mulțumim pentru ca ați fost alături,aproape de Mihnea!Mulțumim și tinerei talentate #LiaBurg#pentru ca a fost alături de prietenul ei Mihnea!❤️

22Aprilie-Ziua Pământului/Natura și educația sunt asemănătoare

"NATURA SI EDUCATIA SUNT ASEMANATOARE!”22 Aprilie-ZIUA PĂMÂNTULUI  ofera oportunitatea de a sensibiliza opinia publica din intreaga lume cu privire la provocarile care pot distruge bunastarea planetei si viata pe care o sustine pământul.Educatia il transforma pe om,iar prin aceasta...creeaza natura.LC Timisoara Dynamis,la initiativa președintei noastre Hortensia Cîtu si cu sprijinul Universitatii de Științe  Agricole și Medicină Veterinară a Banatului (USAMVBT),prin implicarea studentilor din cadrul Facultatii de Horticultura si Silvicultura,au marcat ZIUA PĂMÂNTULUI printr-o actiune de plantare de rasaduri de flori,intr-o frumoasa zi.LC Timisoara Dynamis împreuna cu cadre didactice,studenti,conducerea universității  au facut front comun,pentru aceeasi motivatie aleasa,educatia ecologica!❤️Mulțumim tuturor!Noi servim!❤️

Zâmbet de copil

La initiativa doamnei președinte,dr.Hortensia Cîtu in parteneriat cu studenții Facultății  de Chimie-Biologie-Geografie,din cadrul UVT,coordonați de doamna lector univ.dr.Corina Duda-Seiman(membra a clubului nostru)și cu Colegiul Național Pedagogic”Carmen Sylva”au adus o raza de bucurie copiilor internați la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Louis Turcanu-Timisoara donând dulciuri și jucării.Multumim domnului prof.univ.dr. Mihai Gafencu și doamnei sef de lucrări dr.Oana Belei pentru dăruirea cu care au participat la aceasta acțiune.

Screening metabolic

Clubul nostru a efectuat screening metabolic prin măsurători complete antropometrice și de compoziție corporală -teste gratuite de preventie a obezității pentru copiii cu varste cuprinse între 10-11 ani,de la Colegiul Național Pedagogic”Carmen Sylva”din Timisoara.Acțiunea a fost realizata de catre Bianca Mihail-vicepreședinte 1 și Hortensia Cîtu-președinte,cu sprijinul doamnei prof.inv.primar Mirela Carp ❤️și a conducerii colegiului.Multumim tuturor!!!

14 Noiembrie-Ziua Mondială de luptă impotriva diabetului

La inițiativa doamnei președinte,Dr.Hortensia Cîtu,clubul nostru marchează Ziua Mondiala de Lupta Împotriva Diabetului prin testarea gratuită a glicemiei populației doritoare din Municipiul Timisoara.Actiunea se desfășoară in Piața Victoriei,între orele 12-17,cu sprijinul #PrimărieiMunicipiuluiTimisoara,OSUT și tinerilor voluntari.

Toate Actiunile

Devino membru Lions Timisoara Dynamis

Daca vrei sa te implici si dacă ești de părere că ai calitățile și poți să respecți condițiile detaliate AICI și dacă iți dorești să devii parte a celei mai mari organizații internaționale de voluntariat si servicii pentru comunitate, înscrie-te aici si un prieten Lions te va invita la prima întâlnire a clubului pentru a ne cunoaște

Mesaje



Pentru a vedea mesajele trebuie sa va
Autentificati
Suntem aici sa te ajutam



Folosim cookies deoarece ne dorim sa iti oferim cea mai buna experienta online. Informatiile culese prin intermediul cookie-urilor sunt anonime, insa fara acestea, experienta ta online pe site-ul nostru ar fi semnificativ mai slaba. Mai multe informatii gasesti aici .